De câteva zile tata e în București. Nu stă la mine, e venit la văr-su, adică la nașu’. Îl știți, ăla cu Espero.

Azi, într-un final, ajunge și la mine. Zic: hai să punem masa. Tata e mort după fasole. Îi făcusem iahnie. El: nu, nu, că nu stau mult, sunt în trecere. Mă și gândeam, a dracu’ trecere, veni tocmai din Pipera pe lăcăraia asta (că acolo stă nașu’ ) să stea la mine o juma’ de oră. ”Stau până la două, că am treaba”. Zic: bine, mă! Ce era să-i mai zic… Am lăsat omul în pace.

Am stat un sfert de oră de vorbă și îi sună telefonul. Scoate tata telefonul din buzunar: “Alo? Gata, Cezar? Ești jos?”.

Până să mai am vreo reacție, tata era deja îmbrăcat și gata să iasă pe usă. “Ce faci, mă, cine e Cezar? Unde fugi așa?”, zic.
“Șoferu’, ți-am zis că am treabă. Mă duc cu nași-tu la mol să-mi cumpăr blugi străini d-ăia de unde-și ia el… de la Elvis, da` dacă or fi d-ăia evazați, nu vreau…”.

I-am spus că sunt Levi`s, nu Elvis. Îmi era că se uită pe etichetă, vede că scrie altceva și după aia îi bate obrazul lu` nașu’ că din cauza lui și-a luat niște fake-uri.