Ca un tată responsabil ce vreau să fie, LăptucaPEACE a mers azi cu mă-sa la doctor. Cu mă-sa, adică mă-sa copilului lui (m-am hotărât să-i fac un copil ca să aibă cu cine să se joace, să nu mai stea pe ogame). Azi ştiam că e posibil să aflăm ce e şi numai aşa l-am convins să iasă din casă: „hai să-i vezi p… lu’ fii-tu”.

Am ajuns, am intrat imediat şi hop cu ochii pe micul ecran să ne vedem rodul muncii. Ce să vă zic… era ecranul negru şi făcea ape, ape. Din când în când, îl mai auzeam pe doctor care zicea: „stai, mă, un pic să te vedem şi noi”, de unde am înţeles că bebe se mişca.

După ce l-a cercetat el din cap până-n picioare, a întors monitorul mai bine spre noi ca să-l vadă şi părinţii.
- Aici sunt ochişorii, guriţa, acum cască… Hm, e cam băiat… Vedeţi? Şi-a pus mâinile la ochi acum.

Bărbatu-mio se ridicase de pe scaun, aţi văzut… când pui berbecul în oglindă, dă să împungă, aşa era el, încruntat, cu gura cascată, cu ochii mari… Doctorul l-a întrebat: „Vedeţi?”. Şi el: „Daaa!”
După ce am terminat de vizionat, eu uşurată că e totul bine, luăm toate hârtiile şi plecăm.

În drum spre maşină, mă întrebă bărbatu-mio:
- Mă, Vicule, tu ai văzut ce ne arăta doctorul ăsta acolo?

Ce întrebare o mai fi şi asta, mă aşteptam să mă ia în braţe, să mă pupe şi să-mi dea el răspunsul: „ne-a arătat bebeluşul nostru”, chestii de astea. Îi zic că da.
Am zis că aşteptam să mă ia în braţe şi să mă pupe?

- Eu n-am văzut niciun copil… M-am chinuit, dar nu vedeam deloc ce zicea doctorul. Am văzut norişori, babe… şi căţeluşi, dar parcă mai mulţi norişori…

De la cât a stat prin galaxia lui din ogame, şi copilul i se pare norişor. Toate ca toate, numai să nu-l hranească cu deuteriu sau cu materie întunecată.