- Bă, te-ai spălat pe picioare?

- Da, mă, Vicule! Mă jur!

- Păi tot put. Du-te și mai spală-te o dată. Să dai și cu săpun!

după 10 minute:

- Mă, tu ai dat și cu săpun?

- Da,bă, Vicule…

- Păi tot îmi mai vine miros…

după 2 minute:

- Vicule, mai bine ducem brânza asta în frigider…

-

Domnule Cseke Attila,

Numele meu este Vivi Floricică și sunt mama a doi băieți: Matei-Diego și Mario-Victor.

Mario- Victor are acum 5 luni. Matei-Diego ar fi avut 2 ani… A decedat pe 20 iunie 2008 (nu erați dvs. ministru), într-un spital din Cluj. Urma să fie operat la inimă, dar corpul lui a cedat. Se născuse cu transpoziție de vase mari, lucru pe care un medic (Dănuț Iosup) nu l-a observat la ecografia morfo-fetală. L-am născut în București, dar din motive care țin efectiv de sistemul medical românesc, operația era posibilă numai la Cluj. După trei zile de coșmar a ajuns acolo, dar a fost prea târziu.

Încă mai am în minte vocea soțului meu care îmi spunea plângând în telefon, la miezul nopții: Read the rest of this entry »

L-am trimis pe bărbatu-mio să cumpere vrăbioară de vită.

- Și cum scrie? Sau ce să întreb?

- Păi te uiti să scrie vrăbioară de vită, așa cum ți-am zis.

Și a plecat. Peste jumătate de oră m-a sunat:

- Vicule, nu găsesc rândunică de vită la Mega Image.

- Ahahahahaha!!!!! Vrăbioară, mă! Vezi că vrăbioară au!

N-aveau nici vrăbioară, așa că a plecat la Carrefour de unde m-a sunat:

- N-au nici ăștia păsărică de vită.

- Lasă că ai tu…

Se duse bărbatu-mio la cumpărături diverse (de-ale casei și de-ale gurii). Când veni acasă, îmi făcu inventarul cu tot ce luă, mi le înșiră prin toată bucătăria și,la final, îl vazui că luă ceva la spate:

- Și ți-am luat și o surprizicăăăă!

Săracul de el, cum se gândește el la mine…

- Ți-am luat doi cartofi.

- Ce, mă???? Ce să fac cu ei???

- Să-i mănânci, cartofi… prăjituri, Vicule.

- Să-i mănânci tu!

Și se apucase să-i mănânce, dar ghinionul lui a fost că m-a întrebat pe mine cum se fac.

I-am zis că se adună toate resturile de prăjituri, prăjiturile alea vechi si uscate, se pun într-un malaxor și se fac pastă. Dar cofetariile mici (ca aia de unde luase el), n-au malaxor și atunci le pun în cadă și le joacă cu picioarele până obțin o pastă omogenă. După aia o frământă cu mâinile, cum fac io perișoare.

Nu știu dacă voi știți sau dacă ați folosit vreodată la școală scuza aia cu ”mi-a mîncat pisica temele”.

Mie mi-a mâncat copilul o chitanță. N-a înghițit-o, dar a molfăit-o bine, nu s-a mai ales nimic din ea.

Și colac peste pupăză, m-am mai certat și cu bărbatu-mio că cică e toxică și dacă are copilul ceva. L-am liniștit. I-am povestit câte ziare am mâncat eu când eram mică. Îmi făcea mamaia pachetul pentru grădiniță și ea nu avea salam de sibiu, cașcavaluri și alte figuri. Ne punea la pachet ou ochi sau omletă sau ou fiert sau marmeladă sau zacuscă. Read the rest of this entry »

Mă sună mama tocmai când veniseră ăia de la rcs sa îmi schimbe telefonul fix că era defect.

- Ce faci, coțofano?

- Mă uit pe aici…

- La ce?

- Păi am un fix nou.

- Cu ce?

Asta e ca în bancul ăla: ”Ioane, cum se zice - funicular sau furnicular?”. Și Ion: ”La ce?”

Când m-am trezit dimineață, aveam ceva pe frunte. Parcă era sânge uscat și niște ceva, nu îmi dădui seama ce… Părea și a lovitură, dar nu mă durea capul. Dădui cu mâna și se luă nișteceva-ul ăla, dar rămase pata. În fine, când mă spalam pe față îmi amintii că azi-noapte aveam un țântar în cameră și mă tot rugam, așa prin somn, de bărbatu-mio:

- Scoal, mă, și omoară țânțarul că îl mușcă pe fii-tu!

- Lasă că n-are nimic…

Eu stresată să nu îl muște pe copil, dar ca la orice mamă puturoasă modernă… lenea era mai mare decât stresul.

- Scoal, mă, că îl mușcă de față și se face urât…

- Vicule, dorm. Așteaptă să se puna pe tine și omoară-l.

Pilaf l-am făcut.

De aproape o săptămâna caut disperată un medicament. Într-o zi, am luat toate farmaciile la rând, alea din oraș, că pe astea din zonă (de la Obor pân la Parcul Circului) le iau la rând de 2 ori pe zi - prima dată dimineața, când ies cu bebicu la o tură de parc și a doua oară seara, când suntem la altă tură de parc.

Bărbatu-mio îmi zicea că nu mai durează mult și mă leagă ăștia să mă ducă la nebuni. Eu, nimic. Păi dacă aveam nevoie de medicament ca de aer…

În ultimele zile, nici nu mai intram, strigam din ușă: ”ați adus…?”. Read the rest of this entry »

În timp ce adormeam Balonul, mă strigă Lăptuca din cealalta cameră:

- Vicule, am pățit ceva!

L-am lăsat în pace. Ca să-mi înțelegeți reacția, Lăptuca pățește ceva la fiecare 5 secunde.

- Viculeee, nu știu ce mi s-a întâmplat, cred că am făcut eu ceva greșit pe aici. Sigur am făcut o prostie…

La asta am percutat imediat. Am lăsat copilul și am dat fuga la el să văd. Era pe scaun la calculator, cu mâinile în poală și striga:

- M-am făcut motan. Sunt un motan negru. Nu mai sunt imaginea mea…

Își schimbase din prostie greșeală poza de la messenger.

Fusei la Olt cu tot cu bebic.Până acum nu mă duceam, îi ziceam lu` mama că nu vin, că ea nu are internet și eu sunt dependentă. Săraca de ea, a găsit soluția - te duci la Fănel a lu` Mareș și te dai pă internet, că stau io cu bebelicu. A și vorbit cu el, mă aștepta.

M-am dus de 2 ori - prima oară n-am apucat să deschid nici măcar mailul, că a și sunat mama: Hai că urlă dă când ai plecat, îl țin io în brațe, da` cre că vrea la tine. A doua oară, n-a mai mers. Nu mai mergea internetul. L-am întrebat pe băiatul lu` Fănel: dacă sânt beculețele stinse, e dă la ei. Când am venit acasă, am găsit-o pe vecina de vizavi cu telefonul în mână pe marginea drumului: le dădui mesaj la copii în Belgia, aștept să mă sune, cre că nu mai e internet și s-or fi speriat că nu mai sânt nici pe mesenger, nici pe scaip.

A doua zi, toată poliția patrula și întreba din poartă în poartă dacă n-a văzut careva pe cineva - au furat unii cablurile de la Romtelecom.

ps: sunt aciiiiii!!!!!!!